Larousse spunea , "Atritiunea : Actiune prin care doua corpuri se uzeaza frecandu-se unul de celalalt."
Simplismul care a condus la opozitia femeie - fiinta pasiva/barbat - fiinta activa , nu a facut decat sa ne minta viziunea pe care o putem avea unul fata de celalalt.
Dar ce te faci in cazul in care ti se expune o iubire nascanda unde nimic nu e mai frumos , decat zorii unei revolutii? Ce te faci , cum sa faci , atunci , ca frumusetea de inceput sa nu sfarseasca prin a se ruina , la una in oboseala , la cealalta prin birouri? Si cred ca nu gresesc punand intrebarea. Problema fidelitatii intru minunatie.
Mariajul ( ca orice unitate , de altfel , in care obisnuinta capata valoare de institutie ) este distrugator al frumusetii sexuale.Nu ma gandesc acum la cat de rar este actul.Chiar frecvent sa fie multa vreme dupa (ceea ce se mai intampla) , nu dovedeste nimic in favoarea casatoriei , ori a vietii in comun. Drama, defapt, sta in aceea ca spledoarea dorintei moare mai devreme decat dorinta insasi. Nici o legatura prelungita nu rezista mecanizarii poftelor , trecerii lor de la forma imprevizibila la forma conditionata. Pe masura ce dorinta se goleste de puterea ei aventuriera , deteriorarea legaturilor e tot atat de profunda ca si cand n-ar exista dorinta deloc , chiar daca s-ar oferi inca aparentele coeziunii. Precipiti lucrurile prin automatism , prin exercitiu , castigam timp , putem in fine sa ne daruim unor sarcini mult mai importante.
In casatorie , durata si regularitatea sfarsesc prin a avea dreptul la diversitatea instinctului , ele imprumutand pana si ceea ce face din acest instinct , ba un motiv de scandal , ba o sursa de inminunare. E nevoie de muuuulta tandrete reciproca si in plus acea interdependenta nascuta din puterea obisnuintei , pentru a prelungi iubirea dincolo de atrofierea si vlaguirea dorintei.
Nu cred ca a stat nimeni sa masoare , pana in ce grad , deontologia conjugala a ingaduit divorturi , nu atat intre barbat si femeie , cat mai ales intre fiecare dintre ei si adevarul instinctelor lui.
Dar eu sunt un pudic visator la imposibila iubire...cu convingeri misogine si necuviincioase
Vezi un chip frumos de fata. Iti pare pal si desavarsit.In privire ii citesc oarece unda increzatoare , intre copilarie si amagiri. Ti-a iesit in cale intr-un decor plictisit , imbacsit , renumit , unde multi si-au distrus vietile potolite, sau si-au plans sau ras soarta...Un decor de cele mai multe ori anost. Cand esti cuprins de aceiasi ingereasca admiratie in fata unui copil sau fiinta inocenta.Nici o dorinta , nici o infatisare a lui Eros cu desfranarile lui cu tot. Nu-ti vin in minte nici fese , nici sex , nu visezi nici macar la atingerea buzelor ei de ale tale. Daca te afli in aceasta stare , daca vraja asta inca te ridica putin , fara sa mai atingi cu calcaiele , daca singura ta dorinta duce pana-ntr-atat incat sa iti umple sufletul doar daca iti zambeste , inseamna ca mai ai inca ceva din finetea unui romantic.
Toate astea se vor preface in colb atunci cand traiul tau se va desavarsi in ceea ce am scris mai sus.
Succesuri si multa stima!
