Inca o saptamana grea, alte zile pe care le-am petrecut in rutina bolnavicioasa a tineretii pe care o dam la schimb cu sperante de mai bine.
Nu vad un alt fel de a incepe o umila prelegere despre ce conteaza, pentru mine, pentru voi, pentru oamenii pe care ii iubim, pentru oamenii de care “te lovesti” zilnic in alergatura ta pe aleile unei citadele, in care te vezi constrans sa supravietuiesti fiece zi.
Spun “te lovesti”, pentru ca astazi am fost martor la marturia unei tinere in incercarea de a supravietui pe aleile vietii ei.
Ce mi-a spus, m-a lovit in piept, m-a tavalit in praful strazii, m-a dat cu capul de borduri…
Sunt atent la masini, la pietoni, reglez clima la ceva grade in plus, ma gandesc la ce mi-as dori sa fac in zilele ce urmeaza, imi aprind o tigara si deschid geamul, atat cat sa nu simt mirosul de frig din exteriorul realitatii mele. Exterior in care entitatile se indreapta intr-o directie bine aleasa, guvernata de haosul legitim al fiecarui individ in parte. Nu ma gandesc la ei, nu imi pasa, vreau doar sa ajung acolo unde vreau sa-mi inchei ziua, unde imi lipsesc patul, linistea, muzica, oamenii pe care ii iubesc.
…Ma trezesc speriat, apasand pe frana, cand imi apare in fata semaforului o tanara careia
abia daca ii pot deslusi trasaturile. Cu privirea de gheata se indreapta catre mine, gesticuland usor cercuri perfecte in aer. Am inteles din confortul lumii mele ca vroia sa stearga geamurile masinii. Nu cere, isi face exemplar treaba, dupa care mi se adreseaza cu o voce tanguita. Acea tanguiala cvasicunoscuta de care iti este lehamite, ale altora, care aleg sa faca lucrul asta care scoate din minti pe toata lumea: cersitul. Imi cerea doar o tigara, vroia sa-si bea cafeaua din paharul ei de plastic rosu, in liniste, fara a se gandi daca ii este foame, fara a se gandi unde ii sunt oamenii dragi, fara a se gandi unde a dormit ultima oara. Imi spune care ar mai avea nevoie de 2 lei ca sa-si poata lua doza de drog de care are nevoie. Imi spune ca face treaba asta de 6 ani. Imi spune ca a fost violata de 4 ori, ca mama ei este moarta, iar tatal ei la puscarie...pentru viol. In ignoranta mea am intrebat de ce ar alege sa se drogheze. Raspunsul a fost, pe cat de sincer, pe atat de sec: "Ca sa nu ma doara domnule!"
Inchid geamul si merg mai departe cu mintea impanzita de ceata gandurilor. Aud si acum cuvintele ei soptite, aproape de a-mi sparge timpanele.
Ma simt vinovat! Ma simt vinovat pentru ca in imbecilitatea mea, eu consider, ca aceia ca ea, avut la un moment dat sansa de a alege. Astazi o tanara, fara haine de firma, fara I-phone, fara sperante pe care sa le dea la schimb cu nimicul pe care il are, mi-a adus aminte ca nu a ales sa fie in acea intersectie, aproape de sevraj…aproape de nicaieri la 19 ani pe care ii are.
Asadar, cat de important este ce conteaza pentru noi?
