In cautarea unui
crampei de liniste, ma smulg din mizeria bicolora a orasului si petrec drumul
catre Tara Moldovei. Un taram frumos, cu oameni care-si dau saracia materiala
la schimb cu credinta lor in Dumnezeu. Cu fruntea ridicata catre cer sau icoane,
iar ochii… Sunt ochi in care le citesti
deopotriva si tristetea si bucuria vietii.
Ajung cu mintea
plina de ganduri la hotarul Sucevei, resimtind repede aerul de toamna, putin
rece si mirosul de cocean ars si mirosul dulceag de balega. Satele intinse de-a
lungul soselei sunt parca pregatite de o perioada in care, banuiesc eu, lumea
de la sat procreaza. Dupa ce barbatul trage vinul dupa culesul viei, dupa ce
gusta licoarea magica a cazanului pus la fiert, plin de perje scofalcite, iar
borhotul i se urca la cap infierandu-l cu o dorinta aproape animalica sa-si
iubeasca muierea. Copii cu hainute
ponosite se alearga pe marginea drumului, batrani adusi de spate care se saluta
scotandu-si palaria, asfalt lucios pe care sunt presarate baligile vitelor
intoarse prea devreme de la pascut, soare care mangaie colinele si acelasi
miros de cocean ars, imi aduc aminte de copilarie, de momentele pe care mi le
doresc a le trai inca o viata…si inca una.
Ma opresc speriat cu piciorul pe frana. Sunt
inconjurat de masini negre, cu numar rosu, care opresc haotic, dupa care
accelereaza furios; fara sa semnalizeze fac manevre in zig zag fara a tine cont de copii, de batrani, de
limita de viteza ori baligile de pe drum.
Orgoliul ma impinge sa sicanez macar unul din soferi, sau macar sa-l
atentionez de faptul ca e imprudent, dar cum stiu ca masinile mari si negre
sunt conduse de oameni la fel de mari si de negri, imi reprim pornirea
razboinica si-mi vad linistit de drum.
Localitatea “Cumparatura” Jud. Suceava, 6
SUV-uri negre lucesc ostentativ in soare intr-un refugiu unde precupetii au
legume si fructe. Din ele coborau pe rand oameni in straie negre, cu barbile
lungi, desenand pios cate o cruce pe al lor corp fara de forma.
Asadar, ei sunt
absolviti de orice vina in fata legii, atata timp cat ei sunt cu pile acolo
sus. Dar enoriasii contribuabili cu fruntea catre cer si icoane, sunt pusi la
curent cu cheltuielile bisericilor si oare au aceleasi pile? Eu nu voi intelege
niciodata randuirile bisericesti dar de acum am sa-mi fac cate o cruce mare, in
speranta ca voi fi ferit de oamenii in negru, in trafic si pe strada.
“Drumuri bune
colega!”
