miercuri, 29 aprilie 2009

Ce mai ascultam?

Ca de vreo 2 ani incoace , si anul asta vom fi incantati de prezenta unor "grei" pop-rock in zorile lunii Iunie in cadrul unui eveniment caruia nu-i mentionez numele , ca sa nu mi se scoata ochii mai apoi.
Ce vreau eu sa mentionez este faptul ca s-ar putea sa considerati evenimentul asta un fel de "spalare de creiere in masa" in sensul in care decibelii , solo-urile de chitara , trioletii , pulsul crescut si tobele ,vor constitui un colaj de vibratii care-ti trezesc simtirile lenese , ajutandu-te sa iti scobesti in creier visarile pudice.Pour les connaisseurs , lipsa nudurilor pe scena , ciobanilor cu "La Minor-ul" tasnind din telefoane , batranelor de etnie rroma incarcate cu pungi de seminte , va purifica permietrul asta pentru cateva zile.Deci , s-ar putea sa merite!
Intocmim un roll-list cu cei ce vor presta : avem MOBY - exceptional
se taraste in genunchi AYO - Doamne ajuta!!
da din deshte SANTANA - luati metroclopramid
caterinca cu The Ting Tings - unghierele la vedere
furtuni cu PATRICE - omenia-i ca piftia
Les Elephants Bizarres - cat se poate de rau
The Killers - foarte tare frate!!
Manowar - despleti-va-ti pletele!
Asadar , indemn la desfatare pe care l-am lansat , iar cu putin noroc ne intalnim pe acolo!!
Toata stima! !
http://www.youtube.com/watch?v=T8AvtYJDBoA

sâmbătă, 25 aprilie 2009

ALFABETA...

Nu stiu in ce masura obiectivitatea imi va coplesi urmatoarele randuri,insa sunt sigur ca pentru cateva clipe ma voi apleca asupra unor caractere pe care le intalnesc zilnic...Si sa mor daca stiu de-mi fac bine ori ba!
Masculul Beta!In general problemele si toate necazurile lumii graviteaza greoi in jurul lui si invers.Interesant este ca problemele sunt provocate de curbura descendenta a imaginatiei lui,sapa in el ca aschiile de lemn sub ungii.In timp ce Masculii Alfa sunt adesea daruiti cu atribute fizice superioare - selectate datorita superioritatii celor mai puternici supravietuitori de-a lungul si de-a latul veacurilor , esential , prin cucerirea tuturor femelelor , gena Masculului Beta a supravietuit nu atat prin confruntarea cu greutatile si infrangerea lor , cat mai cu seama cu anticiparea si evitarea lor.Cu alte cuvinte...cand Masculii Alfa se razboiau cu Mastodontii ,dandu-si la glezne si scuipand ura si invective , Masculii Beta au putut sa anticipeze ca atacul asupra a ceea ce era in esenta un buldozer blanos si furios cu o bata ascutita ar fi putut fi o varianta paguboasa , asa ca preferau sa ramana in tabara pentru consolarea vaduvelor indurerate pana-n maduva.Cand Masculul Alfa se pune pe cucerit triburile vecine,contabilizand loviturile si smulgand capatani cleioase , Masculul Beta prevedea ca , in eventualitatea unei victorii , afluxul de sclave o sa lase un surplus de femele neimperecheate si parasite in favoarea trofeelor feminine mai tinere si fragede , care nu vor avea altceva de facut decat sa puna capatinile la saramura si sa indosarieze multiplele lovituri , in timp ce altele vor gasi alinarea in bratele oricarui Mascul Beta suficient de istet sa supravietuiasca.In eventualitatea unei infrangeri ma gandesc ca ramane valabila povestea cu vaduvele.Rareori Masculul Beta e cel mai puternic sau cel mai rapid,dar,pentru ca poate anticipa cu usurinta pericolul , este intr-o cantitate mai mare fata de de rivalul Mascul Alfa.Lumea e condusa de Masculii Alfa , dar masinariile se invart pe rulmentul Masculului Beta.
Problema e ca imaginatia Masculului Beta a devenit superflua in fata societatii moderne.Aidoma coltilor sabie,fierestrau, Gillette sau testosteronului Masculului Alfa , exista un surplus de imaginatie in cazul Masculului Beta care se intoarce impotriva lui.In consecinta , o multime de Masculi Beta au devenit ipohondrii,nevrotici,paranoici sau dependenti de pornografie si jocuri video.
Deoarece , in timp ce imaginatia Masculului Beta a evoluat in sensul evitarii pericolelor , ca efect secundar , ea permite acestuia accesul doar in vis la putere,bani ,modele cu picioare pana-n gat care,in realitate nu le-ar da nici macar un sut in rinichi ca sa striveasca astfel o ganganie de pe pantof.
Preaplinul imaginatiei Masculului Beta poate deborda peste realitate cu efecte de autoamagire fine si fixe.
De fapt ,multi Masculi Beta , in ciuda oricarei evidente empirice , se cred Masculi Alfa si se iluzioneaza ca au fost inzestrati de creatorul lor cu o avansata carisma secreta , care ,desi e foarte misto in concept , e cu totul nedetectabila de catre femeile neconfectionate din latex si fibra carbonica.Ori de cate ori un supermodel se desparte de sotul ei , star rock , Masculul Beta se bucura in secret (sau , ca sa fiu mai exact se simte cuprins de valuri de nejustificata fericire) si , de fiecare data cand o frumoasa starleta se casatoreste , Masculul Beta traieste sentimentul ocaziei ratate.(La naiba,in puii mei!).
Bucuresti , internetul , litoralul , cluburile de fite , opulenta de plastic , chelneritele cu sani neverosimili - toate sunt construite pentru autoamagirea Masculului Beta.
Te lovesti de ei , fie ca esti femeie ori barbat , iti sunt aproape in metrou , la stop , in piata , pe plaja , duhnesc a deziluzii ,mireasma emanata prin toti porii , te privesc tembel cand iti gresesc , dar cum spuneam...lumea se sprijina pe neputinta lor.
Cei ce se vor regasi din pura intamplare in sinteza , sunt rugati sa-mi ierte asa-zis-ul obiectivism , si sa incerce sa-mi poarte ura in liniste , pentru ca am mare nevoie de ea.
Vis a vis de femele nu ma simt in masura sa fac vreo sinteza pentru ca nu as vrea ca ura ce-mi naclaieste simtirile sa-mi afecteze judecata-mi obiectiva.
Toata stima!!La mai ALFABETA!!!!

joi, 2 aprilie 2009

"Foyer" de nu te vezi

Onorez o invitatie a unor parteneri ai firmei care face obiectul prezentarii catorva inovatii de tehnologie; ma rog,conteaza mai putin asta.
In brosura ce mi-a fost data se specifica locatia , ora si conditiile primirii invitatilor.
Cu litere de o schioapa in subsolul brosurii : "La sfarsitul prezentarii avem placerea de a va invita in foyer-ul hotelului sa gustati din Bufetul Suedez dedicat dvs!"
Nu ma asteptam la "cine-stie-ce" eveniment insa am fost placut surprins de profesionalismul si ospitalitatea organizatorului.Fiind vorba de tehnica insa,ma asteptam sa gasesc printre invitati,oameni care au oarece stima vis a vis de progres si civilizatie si nu in ultimul rand oameni care au o educatie trecuta de cei 12 ani de scoala in afara celor 7 ani de langa muma!
Englezi , romani , nemti...
Englezii...atenti,sobrii , curati ,vorbind in soapta
Romanii...3 septagenari,5 pitzipoance imbracate intr-un fel in care ti se sterpezeau dintii privindu-le,carora le sunau telefoanele in intervale de timp precise ; 2 distinsi domni care explorau atent cu degetul aratator narile largi...si eu
Nemtii...atenti ,sobrii , curati.
Cu 10 minute inainte ca oamenii sa termine materialul ce-l aveau de prezentat : "Rodico , eu ma duc sa caut foaierul fata!"
"Stai ca merg si eu"
"Auziti mai fata , dar unde-l gasim ca imi este foame de mor."
Distinsii domni exploratori au urmat distinsele dudui pe usa ce se deschidea larg.
In sala septagenarii faceau eforturi sa-si tina ochii deschisi.A durat putin pana cand acestia au iesit zgomotos din randul lor.
Eu raman langa un englez care isi nota atent schita unui circuit electric protejat de supratensiunea trasnetelor.
Se incheie pleiada de detalii si argumente.Se multumeste,se aplauda , se intreaba daca sunt intrebari.
Una din prezentele feminine amintite : "Auziti...ce-i ala FOAIOR?"
Englezii se ridica , eu ma ridic , nemtii se ridica.Ies ordonat din sala direct in FOAIOR.
Abia daca mai putea distinge ceva din cele ce fusesera aperitive si salate facute in stilul "Grand Hotel Marriot"
Distinsii si distinsele isi sugeau discret maselele...
Vivat la tehnologia!!!